Ecouri

Sprijinita de acelasi zid, ca de obicei. Corpul se incadra perfect in formele geometrice ale geamului. Rasufla aruncand priviri nesatioase incaperii, rasufla lasandu'se pe spate.

Se aseza,privi putin rigid in incapere,de cand nu mai trecuse?!Isi pastra linistea interioara,ramanand tacuta si in afara,rasufla greoi.

Ii auzi pasii neincetati si marunti prin tunele largi ale catedralei. Intoarse privirea. Aproximativ 4 metri distanta. Clipi neincetat miscandu'si gleznele.

Un impuls de a cadea din picioare! Se sprijini de ceva anume,dar nu stia nici ea de ce,doar ca avea nevoie de el pentru a se tine.
-''Anemie..'' isi replica

-Esti bine?
Inca cu ochii atintit asupra fetei sau asupra neantului. Nu misca, doar clipea neincetat pastrandu'si pozitia si vechiul ton de impasibilitate.

O voce rasuna in toata catedrala,cauta cu privirea acea persoana.Se ridica pe picioarele sale.
-A da,sunt bine,doar ca nu am mancat si .. fara sa mai scoata vre-un cuvant se aseza pe o banca.

Isi intoarse privirea spre geamul de langa, in timp ce tipa vorbea. Se lipi de sticla rece, transparenta o intarea mobilizand'o. Obisnuinta de a se ascunde si de a privi:
-Uita'te in rucsacul din colt, cred ca mai am eu ceva pe'acolo.
Inca cu gandul in alte parti.

-Nu ,multumesc pentru ospitalitate.
Isi sprijini capul intr-o mana,inchizand ochii,apoi masandu`i brutal.

-Cum doresti..
Rosti printr'un icnet, intr'un glorios final de revenire.
-Deseori ma pierd pe'aici...
Aberatii, avea ceva exuberant in ea in ciuda primei impresii. Se stranse, tragandu'si picioarele mai aproape si acoperindu'le cu mainile.

-Cand eram mica ma pierdeam,dar acum cred ca stiu destul incat sa ma pot descurca.Scoate un mic ignet de durerea provocata de stomac.Ofta.

Aborda un zambet vizibil in coltul gurii.
"Cand eram copil.."
I'ar fi placut sa mai fie.
-Ar trebui sa'mi fie jena, vin mereu pe'aici si nu sunt in stare in a tine firul incaperilor.

-E o prostie sa-ti fie jena de ceva dar ganditi cum doriti,d`na .. Isi lasa capul pe spate in speranta ca se va mai linisti putin.

-Probabil.
O zise scurt cascand, ducand mana la gura:
-Ar trebui sa iei ceva totusi.
Ii observa starea.

-Ah nu,inca ma simt bine ..
Isi ridica putin privirile in fata,ii erau cunoscute,vremuri.Dar totusi extrem de minunate.

-Inca!
O zise avand in ea o grija parentala mai mult. Se ridica tarandu'si corpul spre rucsac si'i arunca ceva invelit in staniol.

Cu toate ca nu vruia sa accepte mancare poate de la o straina,era un moment de criza,lua cateva guri.
-Multumesc,d-na!

Rosti un vag 'cu placere' in timp ce'si schimba locul, se lipi de peretele opus continuand in a privi nimicul.

Liniste si nimic mai mult,asta se asternuse pe catedrala,putina relaxare,ii placea,dar si in singuratatea de acasa era la fel,nu mai doar televizorul rasuna mai mereu